joi, februarie 4

Cafeaua de dimineață servită cu gesturi mici

Ca toți copiii despistați, habar nu aveam în ce mă bag când am ales să studiez marketing. Întâmplarea face că în confuzia din capul meu, am făcut alegerea corectă și că îmi place la nebunie ceea ce studiez. Ca orice student visător, spirit activ și entuziast, visez la ziua în care o să am ocazia să mă joc de-a marketerul într-o companie MARE.

Acum mă distrez într-o companie mică, minusculă aș putea zice, dar tot timpul am crezut că idealul în viață trebuie să fie ceva mare, de preferință legat de domeniul modei. Azi mi s-a întâmplat ceva care m-a pus un pic pe gânduri.

Ador cafeaua. Dacă nu îmi beau cafeaua cu lapte de dimineață sunt o nulitate toată ziua, un zombi cum îmi place mie să zic. Vis-a-vis de biroul meu, există un tipic local catalan. În prima dimineață când am intrat acolo, însetată după cafea, m-a servit un domn. Atent, amabil și drăguț, mi-a turnat magicul lichid în pahar și mi-a înmânat energie pentru toată ziua. Peste două zile, m-am întors, de data asta m-a întrebat dacă nu vreau și niște ciocolată pentru cafeaua mea cu extra spumă. Normal că am zis că da.

Azi, cum mă îndreptam spre muncă, mă duc să-mi iau cafeaua și mă întreabă dacă pe langă ciocolată nu aș vrea și puțină scorțișoară. Răspunzând afirmativ la întrebarea lui, îmi spune că o cafea bună e secretul unei zile perfecte. M-a cucerit pe viață. Am plecat fericită, promițându-i că mă voi întoarce și mâine.

Pe drum, stăteam și mă gândeam ce am cumpărat de fapt: cafeaua sau persoana? Mă duc acolo pentru că îmi place cafeaua, pe care aș putea să o beau și în casă sau pentru că mă simt bine când cineva se preocupă de ceva ce eu consider important, cafeaua de dimineață?

Cafeneaua aceasta este mică, tipica afacere de familie catalană. Nu toată lumea primește scorțișoară și ciocolată peste cafea fără să le ceară. E drept că faptul că sunt o fată blondă cu ochi albaștri mă ajută uneori, dar eram clientă fidelă fără aceste mici răsfățuri pentru că am nevoie de cafea.

Am concluzionat că de fapt cumpăr persoana. Îl cumpăr pe nenea ăla care are grijă de mine în fiecare dimineață. M-am gândit că are noroc pentru că poate să aplice gesturi mici ca astea pentru a-și menține clienții. Are o afacere profitabilă.

Mă întreb dacă o companie mare te lasă să faci gesturi mici? Dacă atunci când gestionezi un business de milioane ai ocazia să pui personalitatea și carisma personală în slujba clientului prin gesturi mici care contează?



sursa poză

marţi, ianuarie 26

Observații din metrou

După cum spuneam într-un post anterior, mi-am descoperit o nouă pasiune în a observa oameni în metrou. Când nu am chef să citesc cartea din geantă sau nu am băut destulă cafea, mă relaxez uitându-mă la oameni. Azi am chef să notez și câteva gânduri despre ultimele mele observații.

Oamenii au constant fețele triste. Diferite combinații de trist, ce-i drept: trist gânditor, trist obosit, trist dezamăgit, trist serios. Nu îmi imaginez o societate cu clovni sau fețe tâmpe și zâmbitoare zilnic, dar e ușor deprimant să te trezești ca să vezi fețe triste.



Dacă un tip se holbează la tine tot drumul, probabilitatea să îți mai arunce încă o dată o privire înainte să plece este de 99%. Dacă îi zâmbești, vei primi un zâmbet ca răspuns, dar niciodată nu o să se întoarcă. Această constatare nu vine decât ca o confirmare a faptului că oamenii trăiesc constant filmul ăsta.

Spaniolii vorbesc mult, iar asta o spune o persoană, care la rândul ei vorbește îngrozitor de mult. Vorbesc despre toate tâmpeniile de pe fața planetei. Majoritatea se plâng că muncesc prea mult și că vor mai multe drepturi și beneficii din partea companiei. Știu din surse sigure (proprie experiență) că spaniolii au o definiție lejeră a ceea ce înseamnă muncă în comparație cu România. Sunt de vreo 2 ori mai puțin productivi decât o persoană din România. Mă amuză tare discuțiile lor.

Lumea citește în metrou ziare, reviste sau ultimile cărți ale lui Stieg Larsson.

Femeile și bărbații care călătoresc împreună sunt de două feluri: super îndrăgostiții și tăcuții. E lejer de imaginat cum se comportă super îndrăgostiții. Comportamentul tăcuților e cel îngrijorant. Cupluri de 30-40 de ani care pur și simplu nu vorbesc. Nu își adresează nici un cuvânt. Am început să mă întreb dacă există o limită de vârstă până la care conversația între un bărbat și o femeie este posibilă?

Lumea folosește prea mult combinația de maro și gri când se îmbracă. În general, oamenii care se îmbracă așa sunt cei cu fețele triste.

duminică, ianuarie 17

Vivir para contarla - Gabriel Garcia Marquez

Îmi aduc aminte că m-am întâlnit fix înainte să plec în Barcelona cu prietena mea Ilinca care mi-a spus că a citit autobiografia lui Marquez și că i-a plăcut foarte mult. Îi spuneam că și eu îmi doresc de mult să o citesc, iar după multe luni mă găsesc scriind recenzia cărții.

M-a suprins foarte tare această carte. S-a dovedit a fi complet diferită față de ceea ce îmi imaginam eu înainte de a o cumpăra. Vivir para contarla prezintă parte din viața lui Gabriel Garcia Marquez așa cum și-o amintește acesta din copilărie până ce trecuse de vreo 26 de ani.



Ce m-a surprins atât de tare? În primul rând, omul ce stă în spatele atâtor rânduri inspirate și mitice pe care le-am citit. Mi-aș fi imaginat că Marquez este oricum mai puțin timid. Mi-aș fi imaginat că un om care a înregistrat succesul lui posedă o încredere interioară foarte greu de combătut. Cartea mi-a demonstrat că nu. Refuz totuși să cred că timiditatea este ceva ce nu poate fi vindecată. Prefer să consider că în cazul lui a fost mai mult vorba despre concentrarea energiei înspre direcția scrisului și neglijarea persoanei.

În al doilea rând, m-a impresionat activitatea jurnalistică. Recunosc că am avut ceva flash-back-uri de la orele din liceu de română când vorbeam despre direcția literară și jurnalistică în România. Marquez a ilustrat jurnalismul ca pe un copil. Un copil pe care nu l-a vrut, pe care a încercat să-l schimbe, dar pe care a ajuns să-l reinventeze și să-l iubească.

În al treilea rând, sărăcia. Sper deosebire de alte cărți pe care le-am citit unde sărăcia apare ca o boală contagioasă, în cartea lui Marquez ea este o stare materială care nu provoacă nici un efect major asupra scriitorului. Nu cred că am mai întâlnit o așa desprindere de lucrurile materiale. Ca și cum ar fi trăit într-o lume paralelă.

Printre familia numeroasă, război și revoluții, amoruri și cronici, Marquez reușește să ilustreze o Columbia mai reală decât în celelalte opere, dar cu siguranță mult mai magică decât e în realitate. E de citit pentru cei care vor să se convingă că e posibil să nu te lași afectat sau impresionat de ceea ce ți se întâmplă sau pentru cei care vor să vadă un exemplu despre ceea ce înseamnă a trăi în cel mai pur și unic sens al cuvântului.

Pentru cine dorește să o citească în limba spaniolă poate să mă contacteze pe mail.

miercuri, ianuarie 13

Oameni. Străzi. Ipostaze

Mă gândisem să scriu rândurile astea de mai multă vreme, dar sub cu totul altă formă. Nu știu câți dintre voi s-au oprit vreodată să analizeze oamenii de pe stradă, din metrou sau din jur. Eu am încercat o dată și am terminat prin a-mi face un obicei din a face pe antropologul. Reacțiile merită fiecare secundă.

Inițial mă apucasem de observat oameni ca să pot scrie ceva despre diferențele pe care le percepeam între persoanele de aici și cele pe care le-am cunoscut în România. Vroiam să identific categorii, tipologii și într-un fel sau altul să găsesc vreo diferență revelatoare.

Singurul lucru pe care am reușit să-l observ și să-l conștientizez după luni de observare a fost că sunt tare toantă, tânără și că mai am atâtea de văzut încât nici nu-mi pot imagina.

Oamenii nu sunt diferiți. Aceleași mentalități, aceiași cultură și aceleași atitudini mascate sub altă formă se găsesc peste tot. Avem aceiași bază, aceleași sentimente și emoții care ne mișcă, aceleași detalii și clișee în care cădem.

După o zi de spionaj fotografic, am reușit să surprindem în imagini parte din civilizația catalană într-unul din cele mai simple și elocvente locuri: pe stradă. Voi încerca să le găsesc corespondentul românesc.

Bătrânelul singuratic de la etajul 3



Dorul după tinerețe și cochet



"Nu prea îmi pasă" girl și "(H)Armani" dude



Merci pentru că ați cumpărat de aici




Sunt peste tot



Tipica femeie catalană ce pare scoasă din filmele lui Almodovar. Cine e ea în peisajul românesc?



Copiii



Invisible Bicing sign



Bărbat



Plictisiți la muncă



Cât de des îi vedeți pe acești oameni pe străzi? De câte ori credeți că ați trecut pe lângă ei fără să-i vedeți?

Mulțumiri speciale fotografului (mil gracias para el fotografo)

sâmbătă, ianuarie 9

Google nu poate răspunde la toate întrebările

Urmărind de-a lungul lunilor cuvintele cheie cu care ajunge lumea la blogul meu, am avut ocazia de a experimenta sentimente variate: de la râs la plâns, de la groază la euforie. În final, am concluzionat că oamenii sunt confuzi și m-am hotărât să răspund la câteva întrebări și nelămuriri. Am scos din Google Analytics sintagmele mele preferate. Ordinea este aleatorie.

1. 10 lucruri pe care nu ti le spun parintii – sunt multe lucruri pe care părinții nu ți le spun. Să enumerăm câteva adevăruri crude: Moș Crăciun nu există, copii nu sunt aduși de barză, Bau Bau e și el tot o invenție, etc. Pentru certitudini e bine totuși să îi întrebi personal. Cu putere în glas și curaj în suflet cere-le părinților să-ți spună tot ce ți-au ascuns cu nerușinare.
2. 2 poze proaspete ale adelei =))=)) – când am văzut această formulare nu prea am știut ce să cred. Eram eu Adela căutată? Ce înseamnă o poză proaspătă? Și de ce semne de râs?
3. adela chiloti jos necenzurat – îmi pare rău. Deși m-am gândit de foarte multe ori să satisfac imaginația bolnavă a tuturor degenerațiilor, pudorile personale mă împiedică.
4. adela asistenta medicala – îmi exprim aceiași părere de rău. Nu e nici o asistentă medicală pe aici și nici nu cred că o să fie vreodata ținând cont că îmi e frica de sânge, doctori, operații și cam tot ce e relaționat cu domeniul medical.
5. adela nu vreau sa ne mai certam – nici eu nu vreau să ne mai certăm, dar spune-mi de ce ne-am certat în primul rand. Oricum, cere-ți scuze și se rezolvă. Sigur a fost vina ta.
6. adela si-a smuls chilotii – sper sincer că nu pe mine mă căutai.
7. am visat 3 perechi de pantofi ce inseamna – clar înseamnă că o să ți le cumperi. Mai întâi, însă trebuie să visezi și ce marcă erau ca să știi de unde să te duci să îi cumperi. Dacă e să ascultăm ce zice vise.ro răspunsul este aici.
8. ce are adela in geanta – ținând cont că în majoritatea cazurilor car după mine o geantă în care aș încăpea și eu, cantitatea de lucruri pe care le am în geantă este mare și diversă. Sunt totuși 3 lucruri pe care le port constant: agenda personală, cartea pe care o citesc la momentul respectiv și balsamul de buze.
9. ce include o vestimentatie acceptabila – lucruri simple. Tot ce e simplu e acceptabil și accesorizat cum trebuie se poate transforma în perfect.
10. cine ma ajuta sa iau bursa in barcelona – în primul rand tu. Aviz aici tuturor persoanelor care mă contactează ca să mă întrebe cum să obțină o bursă. Epuizați sursele de informație oficiale înainte să mă bombardați pe mine sau pe oricine altcineva care e plecat cu întrebări despre care sunt condițiile de aplicare. Fiecare facultate are criterii și procese de aplicație proprii, iar înainte de a cere informații despre cazare și transport ar trebui să vorbiți cu biroul vostru de programe comunitare pentru a afla cum puteți să plecați.
11. cite feluri de vagoane frigorifice exista – știu câte feluri de vagoane de transport există, dar sunt sigură că doamna Bălan are răspunsul și la întrebarea asta și că există o clasificare elocventă pentru acest tip de vagoane.
12. cum ajut o persoana cu obsesie pt o femeie – îi găsești un psihiatru.
13. cum sa fac sa mi se indeplineasca o dorinta – străduindu-te! – daca iti doresti cu adevarat atunci o sa se indeplineasca! (completat de Otilia)
14. cum sa ma comport ca un om matur – ar trebui prima oară să fi un om matur. Dacă pui întrebarea asta cu siguranță nu ești!
15.este adevarat ca daca ti 3 zile post ti se indeplineste dorinta – depinde. Dacă ești superstițios sau religios poate o să se îndeplinească sau nu. Minunea ține de divinitate și de cât de impresionată e de faptul că ai ținut post 3 zile.
16. lucruri interesante pe blogspot – mă bucur că cineva a ajuns pe blogul ăsta căutând așa ceva. E flatant, iar eu sunt puțin narcisistă.
17. nu am citit tot romanul adela deoarece – eu nu l-am citit pentru că nu mi-a plăcut. Am încercat de 3 ori, dar m-am lăsat baltă pentru că mi s-au părut cele mai plictisitoare rânduri pe care le-am citit vreodată.
18. ouale sunt lactate? – mă bucur să văd că mai există cineva care trăiește în aceiași confuzie ca mine. Din păcate ouale nu sunt lactate.
19. tatal nu intelege fiica indragostita – când înțeleg tații fiicele îndrăgostite? E rolul lor să se opună. E mai ”Romeo and Juliet” povestea dacă tatăl sau cineva din familie se opune. De fapt, sunt convinsă că se opun pentru a putea să le ofere fiicelor o poveste de dragoste mai romantică și ca ele să aibe ce povesti copiilor.
20.vi-a placut american psycho – da, mie mi-a plăcut. Îmi plac mult și ortografia și gramatica celui care a căutat așa ceva.

Știu că există multe persoane care cred că Google are răspunsul la orice, dar uneori poate ar trebui să ne punem încă o dată întrebarea înainte de a tasta.



sursa poză

marţi, ianuarie 5

Tradiții ce alimentează iluzii copilărești

În Barcelona azi a fost o nebunie. Una atât de mare că nici măcar nu am putut să fac o poză să o pun pe blog.

Pe 5 ianuarie este ziua plimbării Regilor, La Cabalgata. Spaniolii păstrează tradiția celor trei regi care au venit să îi aducă cadouri lui Iisus la naștere. Cu alte cuvinte, copii din Spania nu îl așteaptă pe Moș Crăciun, ci pe Los Tres Reyes Magos: Balthazar, Gaspar și Melchor.



Tradiția spune că regii vin pe data de 5 să adune scrisorile copiilor care vin să îi întâmpine. A doua zi de dimineață, copii care au fost cuminți primesc cadouri, iar cei care nu au fost primesc carbon, un tip de produs din zahăr ce are ca și semnificație necesitatea copilului de a-și schimba comportamentul.



Plimbarea la care am asistat eu astăzi reprezintă drumul pe care cei 3 regi l-au facut pentru a-l întâlni pe pruncul Iisus urmărind steaua care îi ghida. În realitate, eu am perceput-o ca fiind o petrecere stradală mai frumoasă decât începutul noului an și decât orice tip de manifestare pe care am văzut-o până acum în Barcelona. Cele trei trăsuri care au venit animate de clovni, acrobați, steluțe, praf sclipitor și baloane au trezit spiritul infantil din mine.

Toată lumea a ieșit în stradă ca să vadă parada regilor, iar copii erau în delir. Am văzut atâtea fețe demne de a fi capturate într-o poză și atâta iluzie în ochii copiilor încât mi-ar fi plăcut și mie să mă duc să-mi dau scrisoarea cu dorințe.

Tot spectacolul aceasta a fost sponsorizat de primărie, dar nimeni nu părea să regrete banii. Sincer, mi-ar plăcea să văd o astfel de petrecere organizată în România, unde lumea să iasă în stradă veselă și entuziasmată.

Partea cea mai amuzantă a fost faptul că regele care e negru era jucat de un om alb vopsit negru, deși în Barcelona există destule persoane de culoare neagră care ar fi putut să joace rolul acelui rege. Surprinzătoare mi s-a părut și dorința copiilor de a crede în magia regilor. În Barcelona, trăsurile regilor vin din port, dar în Lleida (altă regiune din Catalunya), trăsurile coboară din munți. Nimeni nu se întreabă cum regii pot să fie în mai multe locuri în același timp.

Gândindu-mă la această sărbătoare, la iluzia din ochii copiilor, la entuziasmul adulților și la fenomenul stradal la care am participat, nu am putut să nu mă întreb de ce ne este atât de ușor să credem în magii copilărești? De ce creștem cu întrebarea ”de ce?” pe buze, dar o uităm complet când trebuie să alimentăm o speranță proprie?

sursa poza 1 2

luni, decembrie 28

Final de 2009

O să închei acest an cu o ultimă postare cu câteva concluzii personale legate de anul 2009.

A început teribil. Se termină atât de bine încât nici nu îmi vine să cred. Pot spune cu mâna pe inimă că 2009 a fost unul dintre cei mai buni ani din viața mea. Poate anii pe care i-am trăit până acum nu au fost cei mai relevanți, dar cu siguranță o să-mi amintesc multă vreme de anul acesta.

Cel mai important lucru pe care 2009 mi l-a adus a fost o viziune amplă. Convingerea că dincolo de orizontul pe care-l percepem există o lume mare si largă care așteaptă să fie descoperită. E mai ușor să ne mulțumim cu ceea ce avem, dar satisfacția unui nou început și emoțiile descoperirilor personale sunt momente pe care nimeni nu ți le poate lua.

Anul acesta am avut norocul să cunosc oameni geniali (vezi colegii de la Millenium), oameni puternici (vezi Otilia), oameni înțelepți și m-am bucurat în continuare de prezența oamenilor echilibrați (vezi Flo) si susținători (vezi Mama). Am adăugat puțină ambiție personală și închei anul cu zâmbetul pe buze.

Ce v-aș sfătui pentru 2010?

Să explorați pentru a putea lua decizii în cunoștință de cauză.

Construiți-vă un 2010 cât mai fericit!

duminică, decembrie 13

Vor dispărea magazinele în 50 de ani?

Ni s-a cerut recent la un curs să ne imaginăm cum o să fie comerțul peste 50 de ani. Să gândim un pic outside the box și să ne lăsăm imaginația să zboare. Atunci mi-am pus întrebarea: Unde o să ne facem cumpărăturile peste 50 de ani?

O să raportăm un pic întrebarea la industria modei. Pentru majoritatea oamenilor moda înseamnă strălucire, glamour, fete înalte și slabe, haine cu forme pe care nu le înțelegem prezentate generic ca o formă de artă. Pragmatic vorbind, industria modei e ca oricare alta. Scopul ei principal e să vândă. Marele avantaj este că toate sunt învelite într-un ambalaj foarte frumos care ne ia ochii.

Cum spuneam și într-un post anterior, am renunțat de mult să mai cumpărăm doar haine. Achiziționăm de cele mai multe ori experiența pe care ne-o oferă colindatul prin magazine în goana după acea piesă care o să ne facă să arătăm superb.

În ultimii ani, au apărut magazinele online, iar industria modei s-a adaptat. Acum poți să cumperi online cam tot ce vrei. Toți marii retaileri au magazine online. Au și obiective de business pentru ele. Mango își propune creșterea cifrei facturate prin magazinul online cu 7% anul acesta. Zara are deja un concept funcțional, iar de H&M nici nu mai zic.

Comerțul online oferă foarte mult avantaje, principalul fiind costul care este mult mai mic decât cel implicat de un magazin tradițional. Singurul dezavantaj care ar putea fi invocat ar fi nevoia femeilor de a proba hainele înainte de a le cumpăra. S-a găsit deja răspunsul la întrebarea ”Eu cu ce mă îmbrac azi?”, deci eu cred că e doar o problemă de timp până când tehnologia va oferi o soluție eficientă și pentru problema implicată de probat.

La început mi se părea o alternativă SF, dar după m-am gândit un pic și mi-am dat seama că magazinele așa cum le știm noi nu o să mai aibe viață lungă. Nu mai sunt rentabile. De ce să pierdem timpul așteptând la case dacă putem plăti printr-un click? De ce să ne călcăm în picioare la reduceri când putem fi anunțate printr-un newsletter când apar? De ce să rugăm vânzătoare sictirite să ne caute mărimea când magazinul online ar putea să-i ofere fiecărei cliente un personal shopper electronic care cu siguranță ar fi mult mai amabil?



E posibil oare ca în viitor să nu mai mergem prin magazine? E posibil să ne bucurăm de plăcerea de a cumpăra haine doar din spatele unui ecran?

poza

miercuri, decembrie 9

Critică constructivă

A trecut un an de când m-am hotărât să pornesc blogul ăsta. L-am pornit dintr-o prostie, l-am continuat din inerție, iar după mi-am dat seama că îmi place și că vreau să-l țin.

De la postările cu rochii și pantofi la cele de astăzi simt a trecut multă vreme. Am profitat de anul ăsta ca să experimentez cu blogul și să îmi dau seama cam ce aș vrea să fac cu el.

Aș vrea ca fiecare persoană care citește postarea aceasta să îi dea un cadou blogului meu. Eu cred în critica constructivă și mi-a plăcea foarte mult ca fiecare să-mi spună de ce citește acest blog și ce altceva ar vrea să citească pe el?

Fiți răi! Azi aveți voie :)

sâmbătă, decembrie 5

Predictably Irrational - Dan Ariely

Uită-te cu atenție la imaginea aceasta. Observi ceva ciudat?



Dacă răspunsul este NU înseamnă că ar trebui să citești cartea aceasta.

Predictably Irrational este o carte ce reușește să-ți ofere răspunsuri la întrebări pe care nici măcar nu ți le-ai pus.

În general, fiecare dintre noi se consideră un om rațional. Dacă ne-ar fi chestionate deciziile de cumpărare, ne-am argumenta cu tărie hotărârile sprijinindu-ne de termeni economici. Dan Ariely oferă în cartea lui o perspectivă diferită. Ca urmare a unor fapte pe care le-a observat de-a lungul vieții, a realizat o serie de experimente pentru a determina cât de raționale sunt deciziile pe care le iau oamenii și care sunt în realitate factorii care le determină.

Concluziile experimentelor arată o față a oamenilor care pică victimele propriilor lor sisteme de manipulare. De ce pretindem că suntem raționali atunci când nu suntem? Pentru că nu ne dăm seama. Influența pe care subconștientul o are asupra noastră este mai pronunțată decât ne imaginăm.

Un experiment care mi-a atras atenția a fost cel legat de procesul de ”agățat”. Unii bărbați ar putea face o profesie din a agăța femei, la fel cum unele femei ar putea face o meserie din a se lăsa agățate. Cert e că toată lumea a ieșit cel puțin o dată la agățat. Indiferent de care este scopul final al acțiunii, Ariely oferă un sfat foarte practic pentru a-ți mări șansele de succes.

Oamenii au tendința de a compara pentru a putea determina valoarea pe care un obiect o are. Același fenomen se întâmpla și atunci când obiectul comparării este o persoană. Dacă ieși la agățat singur(ă), cineva te poate observa sau nu. Dacă ieși cu un/o prieten(ă) care te pune pe tine într-o lumină mai favorabilă, probabilitatea de a fi percepută ca o persoană mai frumoasă, mai interesantă sau mai cum vreți voi este mai mare. Prezența ”termenului de comparație” crește valoarea voastră.

Recomand sincer și mă ofer să furnizez această carte tuturor persoanelor interesate de marketing, mai ales de partea privind comportamentul consumatorului. Oferă insight-uri interesante pentru cei dornici să jongleze cu mintea consumatorului.

Mai uitați-vă o dată la imagine. Observați cum bila a căzut înainte că moneda să fi fost înghițită complet de aparat?

Atât de previzibile sunt și acțiunile noastre uneori, chiar dacă ne e greu să acceptăm această realitate.

Later edit: Am carte și în varianta pdf pentru cine o vrea :)
sursa poză