10 lucruri pe care nu le știi despre mine

Cătălin mă invită la o leapșă și, cum nu e frumos să refuzi o invitație m-am gândit să îi dau curs pe blog. Subiectul abordat: 10 dovezi de ciudățenie. M-am gândit să scriu despre ciudățeniile altora, dar mi-am dat seama că aș avea mai multe de scris dacă le-aș descrie pe ale mele. Am făcut un top. Iată ciudățeniile finaliste:

1. Nu suport mâncarea cu chestii roșii în ea. Din acest motiv nu mănânc ciorbă care conține roșii sau ardei de culoare roșie.
2. Nu îmi plac stafidele, nucile și cocosul în prăjituri. Nici după rahat nu mă prea dau în vânt. Nu îmi plac laptele, brânza, iaurtul, gutuile, dudele, corcodușele, ciorba de burtă, ouăle, iar lista poate continua la nesfârșit pentru că sunt ceea ce oamenii numesc ”o sclifosită”.
3. Până pe la 18 ani (din cauza unei MARI neînțelegeri) am crezut că ouăle sunt lactate. Acum m-am lămurit că nu e adevărat.
4. Când eram mică, am inventat ”Ziua surorii bune” doar ca să o pot convinge pe Cătălina să-mi cumpere ceva ce îmi doream pe post de cadou. De atunci, ”Ziua surorii bune” este o tradiție și își schimbă data în fiecare an în funcție de Ce și Când ne dorim câte ceva.
5. Am luat un singur 4 în liceu în ultima săptămână de școală pentru că am pus o paranteză greșit.
6. Nu suport să aud oamenii vorbind despre doctori, intervenții chirurgicale sau injecții pentru că îmi vine să leșin. Am leșinat la toate vaccinurile obligatorii și leșin în continuare dacă văd ace de seringă apropiindu-se de mine cu intenția de a mă atinge.
7. Nu suport iarna și zăpada.
8. La grădiniță, aveam o educatoare surdă care tot timpul ne punea să vorbim mai tare. Din acest motiv aud des oameni care îmi spun să vorbesc mai încet.
9. Când eram mică, nu puteam să pronunț h și îl înlocuiam cu f. Am un unchi care mă ia peste picior constant aducându-mi aminte cum îl colindam ”Afo, afo de anul nou/ Că găina n-ar ou/ Și cocoșul n-are gușă/10 lei să-mi dai mătușă/ Și un păfăruț de vin/Pân-la anu nu mai vin”
10. În copilărie, am convins-o pe Cătălina că a fost adoptată de la o familie de broaște, iar ea în replică mi-a spart capul cu țeava de la aspirator.

Sper sincer că Protecția Copilului nu-mi citește blogul. Am niște părinți foarte buni care au avut grijă de noi.

Îi dăm leapșa mai departe Elei, Ancăi și cui o mai dorește...

sursa poză

Zara închide magazine. Mango se extinde în Irak

Inditex (Zara) și Mango sunt firme spaniole. Inditex e lider de piață în Spania, iar Mango este challengerul. Criza economică a afectat vizibil industria textilă, iar cele două companii au trebuit să găsească metode pentru a-i face față.

Atât Zara, cât și Mango vând haine la prețuri medii în spații luxoase. Locațiile Zara și Mango nu diferă ca aspect de cele ale unor mărci de lux, dar prețurile produselor da. Practic, Zara și Mango oferă trenduri la prețuri accesible în spații costisitoare.


locație Zara

Această viziune a funcționat de minune până acum ținând cont de dimensiunea pe care aceste două companii au atins-o pe parcursul ultimilor ani. Acum că e criză, cumpărătoarele par mai puțin sensibile la magazinele frumos aranjate și pline de produse pe care nu și le mai pot permite.

Zara a ales să-și închidă unele locații sau să le transforme în magazine Lefties (un fel de outlet Inditex). Mango a lansat colecția He pentru bărbați, linia low-cost Think Up și a continuat să se extindă pe plan internațional prin sistemul de franciză.

Mango prevede o creștere a cifrei de afaceri cu 5%, iar vânzările Zara continuă să scadă.

Ce face Mango bine? Unde greșește Zara?

Mango se adaptează. Lansează campanii. Crește și din ce am văzut la prezentarea lui Isak Andic, păstrează o atitudine pozitivă. Zara închide magazine. Nu comunică, iar tăcerea ne sperie, ne dă un sentiment de disconfort.


outdoor Mango

Tot timpul mi-a plăcut mai mult Mango decât Zara. Trebuie să recunosc că în ultimul timp, m-am îndrăgostit treptat de brandul ăsta și că aplic ca nebuna pentru un post la ei. Totuși, mi se pare că strategia Mango este vizibil mai bună decât ceea adoptată de Zara.

Voi ce cumpărați? Zara sau Mango?

Lady Shop

LadyShop este un magazine online ce comercializează lenjerie intimă si bijuterii unicat. Cu un site foarte bine pus la punct, magazinul își propune să satisfacă prin produse de calitate cerințele celor mai pretențioase doamne sau domnișoare. Produsele lor se adresează unei femei ce nu se teme să fie seducătoare și să se exteriorizeze prin lenjeria pe care o poartă. Accesoriile unicat reprezintă detaliile care conturează ținuta clientelor.

Magazinul oferă în această perioadă reduceri și prețuri speciale pentru anumite produse. Printre piesele care mi-au atras atenția se numără:

Setul Sutien Push Up si String Kinga Nightlife



sau

Sutien Push Up Rumba Kinga Gri



Păcat că nu mă căsătoresc pentru că aș putea alege acest corset



Am găsit și acestă brățară



și acești cercei care mi-au plăcut foarte mult.



Cu produse și servicii de calitate, LadyShop este un magazin care demonstrează că oamenii din locul meu natal știu să facă comerț online. Sus constănțenii!

Mango, atitudine pozitivă și antreprenoriat

Studenția în Barcelona are multe avantaje. Unul dintre ele este că astăzi am avut ocazia de a asista la o conferință cu Isak Andic, fondatorul și președintele Mango.

Mango este una dintre cele mai mari firme spaniole; au o rețea de 1280 de magazine și sunt prezenți în 95 de țări. Pe scurt, sunt o companie gigant.

Să revenim la Isak Andic. A început afacerea Mango când avea 18 ani. Numele provine de la fructul cu același nume, pe care Isak l-a gustat pentru prima oară în Filipine. Hotărârea de a-și numi firma așa provine din ideea că Mango are o semnificație universal valabilă și reprezenta un fruct exotic pentru piața din Spania atunci când a fost înființată compania.

La conferință, a discutat despre marketingul și business-ul din spatele Mango și despre viața lui, în general.

În ceea ce privește business-ul Mango, întrebările publicului au fost legate de noua linie pentru bărbați pe care au lansat-o anul trecut, magazinul online Mango, strategiile de extindere Mango, diferențierea pe care o au față de Inditex, motivele pentru care produc în China, etc. (cei ce doresc detalii suplimentare mă pot contacta)

Vizibil educat în spirit PR-istic, Isak Andic a știut cum să evite întrebările mai ”incomode” ale audienței și cum să păstreze pentru el elementele esențiale ce au contribuit la succesul Mango. Ne-a povestit despre cum a evoluat Mango, dar a refuzat să ofere date despre modalitatea în care a obținut banii pentru a realiza investiția inițială.

Am apreciat politica lui de viață foarte mult. Cred că este printre puținii oameni pe care l-am auzit declarându-se fericit (într-o manieră credibilă). Se consideră un optimist incurabil, face sport pentru a se menține în formă și vede viitorul Mango în board-ul de directori pe care i-a transformat în asociați.

În discursul pe care l-a ținut, am identificat aceeași idee pe care o sprijină și profesorii de la Universidad de Barcelona: să fim proprii noștri șefi.

În România, educația are ca scop final obținerea unei slujbe. Facultățile formează angajații de mâine. În Barcelona, profesorii implementează în sufletul studenților ideea de antreprenoriat. Proiectele de la facultate sunt concepute în așa manieră încât să-ți poți da seama dacă ai putea să îți deschizi propria ta afacere. Te învață cum să elaborezi planul de afaceri și mai ales, cum să-l vinzi unor investitori. Facultățile formeză viitorii oameni de afaceri.

În primul an, la un curs de microeconomie, domnul profesor Constantin Popescu a făcut un mic experiment cu noi. Ne-a întrebat din senin, câți dintre noi ne dorim să ne angajăm. 90% din oameni prezenți în sală au ridicat mâna. I-a întrebat pe restul ce vor să facă. Majoritatea au răspuns că vor să-și deschidă propria afacere. El i-a felicitat și le-a spus că ei vor fi motorul economiei.

Atunci nu am conștientizat atât de bine importanța subiectului. Acum stau și mă întreb dacă e bine să lasăm toate ideile (mai mult sau mai puțin geniale) pe care le avem să zboare? De ce să ne plângem de salarii mici și șefii răi doar pentru că ne e frică să riscăm?



sursa poză

Tipologii de studenți Erasmus

Acesta este un articol pentru copii care vor să plece cu o bursă Erasmus și, avizi de informație, ar vrea să știe cât mai multe despre cum o să fie experiența care îi așteaptă.

Povestiri despre cum este o perioadă care îți schimbă viața, care te ajută să te maturizezi și să te descoperi se întâlnesc peste tot. Articolul meu este despre ceva mai practic, și anume tipologiile de studenți Erasmus.

1. Nu sunt alcoolic. Sunt doar student Erasmus. Studenții din categoria asta își petrec 90% din perioada Erasmus într-o stare de ebrietate atât de cruntă încât rareori ajung să mai experimenteze altceva decât alcool. Activitățile lor preferate se rezumă la petreceri. Când posedă ceva spirit întreprinzător le organizează chiar ei, dar în majoritatea cazurilor se mulțumesc doar să onoreze cu prezența invitațiile celorlalți. Vin la cursuri în primele zile ca să vadă ”cum stă treaba” și de cine se lipesc ca să treacă la examene. Posedă un simț al orientării foarte bine dezvoltat și reușesc să o scoată la capăt oricât de rea ar fi situația. Sunt de evitat atunci când trebuie să elaborezi lucrări pentru facultate. De la ei o să auzi doar scuze de genul ”cățelul mi-a mâncat tema”. (De obicei, sunt italieni)

2. Germanii. Sunt o specie aparte de studenți Erasmuși. Petrec, glumesc, dar când vine vorba de treburi serioase sunt de o conștiinciozitate strașnică. Foarte meticuloși și concreți în ceea ce fac, majoritatea posedă un coeficient de inteligență destul de ridicat și o serie de cunoștințe (practice și teoretice) cu care reușesc să uimească pe toată lumea. Sunt perfecți pentru lucru în echipă și te uimesc cu robotizarea de care dau dovadă uneori.

3. Fetele fidele cu prieten. Majoritatea își blesteamă zilele din cauza unor iubiți incredibili de geloși, care au grijă prin conversații cu temă obsesivă să nu fie uitați. Cam la asta se rezumă activitatea lor.

No offence O. știi că nu faci parte din majoritatea descrisă de mine

4. Fetele ”cuminți” cu prieten. Fetele din categoria asta știu că există cineva acasă, dar sunt conștiente că este o ocazie unică în viață. Prin urmare, profită de ea în fel și chip cu diverse naționalități ale planetei. În același timp, îl amăgesc pe fraierul care le așteaptă acasă că au răcit când de fapt au cea mai cruntă mahmureală ever.

5. Vizionarul. Dornic să acumuleze multe cunoștințe de ordin cultural, să învețe cât mai multe limbi, să viziteze și să cunoască. Posedă de cele mai multe ori capacitatea de a vedea mai mult decât ceilalți. Are rezultate foarte bune la facultate și probabil că va ajunge într-un loc pe care oameni îl numesc ”departe”.

Am mai întâlnit și alte prototipuri cum ar fi: băiețelul timid care vrea o relație stabilă, studenți cu idei de te doare capul sau heartbreak-erii care vin să-și completeze lista de cuceriri, dar despre ei în alte articole.



Părerile exprimate în acest articol sunt complet subiective. Există persoane care se pot încadra în mai mult decât o categorie.

Art of the Trench

Vă place imaginea asta?



Eu m-am îndrăgostit de ea.Mă topesc când văd ce atitudine au copii ăștia 2. Viitori Chuck Bass-i ai lumii.

Poza face parte dintr-o serie de 100 de imagini, pe care The Sartorialist le-a realizat pentru Burberry. Proiectul se numește The Art of the Trench și cuprinde fotografii cu persoane ce poartă Burberry. Majoritatea celor fotografiați poartă piesa de rezistență Burberry: trench-ul.

Recomand vizitarea site-ului oficial pentru mai multe poze și pentru a vedea dimensiunea proiectului. Inspirată colaborare.




sursa poze: The Sartorialist

Vise, vise, dar ce diferită e realitatea!

Proiectul de la tehnici moderne de vânzare mi-a mâncat zilele. Nu mă atrage subiectul și raportul evaluare finală/puncte de credit pentru materie nu mi se pare deloc motivant. Totuși, nu despre asta vreau să scriu.

Vreau să vorbesc despre o diferență pe care am remarcat-o în sistemul de evaluare al profesorului.

Până acum, evaluarea activității din cursul semestrului implica un proiect de semestru. Toți studenții știu în ce constă. Seminaristul îți spune la începutul semestrului că trebuie să predai un proiect de final. Îți detaliează în primul seminar (cel de introducere) toate detaliile proiectului sau îți spune că o să ți le comunice ora viitoare (seminarul de acomodare). Profesorii și seminariști organizați au și structuri pe care vor să le urmezi, uneori hotărăsc și tema concretă pe care trebuie să o abordezi. Totul e clar de la început.

Profesorul meu de tehnici moderne de vânzare are o altă viziune. În prima oră, ne-a spus că trebuie să facem un proiect. Privirile noastre lipsite de interes au fost prefect explicabile din moment ce la fiecare materie trebuie să facem unul. Pe măsură ce am înaintat în semestru, a început să adauge elemente care să crească dificultatea proiectului. Ceea ce trebuia să fie o idee pentru un nou produs s-a transformat într-un plan comercial care trebuie susținut cu date concrete și obiective pe cinci ani.

În a doua oră, ne-a pus să ne alegem colegii de echipă fiind perfect conștient de faptul că nu știam nimic unul despre altul. Probabilitatea de a greși crește geometric atunci când trebuie să alegi pe întuneric. Să formezi o echipă e un lucru greu. Când nu cunoști oamenii, nu vorbiți aceiași limbă, proveniți din culturi diferite, nu aveți același bagaj de cunoștințe și nu sunteți motivați în egală măsură, munca în echipă devine cel mai mare calvar de pe planetă.

Deși condițiile nu sunt cele mai prielnice, acestă temă are o parte bună. Ne determină să ne confruntăm cu o situație. Ne pune în fața unei probleme pe care trebuie să o rezolvăm. În viața reală, lucrurile se modifică constant și de cele mai multe ori în rău. Prin urmare, mi se pare extrem de educativ că suntem surprinși la fiecare curs cu o nouă provocare referitoare la proiectul pe care trebuie să-l susținem.

Sistemul din România, ne crește ca pe niște zei. Nu ne surprinde cu nimic și din acest motiv tratăm proiectele semestriale ca pe o altă metodă de a consuma tușul imprimantei. Ieșim din facultate crezând că suntem mai mult decât pregătiți să surprindem planeta cu inteligența noastră. Ne angajăm și în prima zi de muncă ne dăm seama că am trăit într-o altă dimensiune.

Acum stau și mă întreb. De ce nu aleg și profesorii din România să ne trezească la realitate?



sursa poză

Replica unei sfertodocte

Astăzi am primit un mail care mă anunța că am un comentariu nou pe blog. L-am deschis, deși mi-ar fi plăcut să nu o fac.

Am primit următorul comentariu:

A. spunea...
De obicei, când cineva scrie "îmbogăţii" (doi "i"!) eu îl consider sfertodoct (genul ăla care dă -cum altfel?- la ASE) al cărui blog nici nu mai trebuie citit.

Este adevărat că am scris inițial în articol îmbogăți cu doi de i și că am modificat după ce mi-a fost atrasă atenția. Sunt prefect conștientă de greșeala mea, mi-o asum și nu o să încerc să mă justific.

Ce m-a deranjat la acest comentariu a fost altceva. Cum adică ”genul ăla care dă - cum altfel?- la ASE”?

Această persoană a pus clar o etichetă de sferodoct (SFERTODÓCT, -Ă, sfertodócţi, adj., s.m. si f. care are cunostințe puţine şi superficiale (dar se consideră cult); v. incult, v. semidoct) tutoror persoanelor care studiază în Academia de Studii Economice.

Recunosc că există studenți în ASE care nu ajută la dezvoltarea imaginii de instituție de învățământ respectabilă, dar astfel de persoane se întâlnesc în toate universitățile. Nu mi se pare normal să atașăm etichete oamenilor în funcție de instituția unde învață.

Eu consider că facultatea m-a învățat lucruri bune. Poate nu am avut acces la toate informațiile pe care mi le-aș fi dorit, poate că nu toți profesorii au fost excelenți, dar dacă aș putea să fac încă o dată alegerea facultății nu cred că aș opta pentru altceva.

Stimate A. dacă tu te consideri o persoană doctă te-aș ruga să o demonstrezi. Oameni care într-adevăr sunt erudiți nu se grăbesc să arunce etichete asupra celorlați. De asemenea, sunt convinsă că știi că este foarte greu să cunoști un om pentru a putea să îți faci o părere cuprinzătoare cu privire la nivelul lui de cultură.

Sincer, preferam mai mult comentariile de pe blog care îmi spuneau că sunt proastă pentru că îmi plac pantofii. Să aud că sunt sfertodoctă pentru că sunt studentă ASE mi se pare o jignire nefondată.



sursa poză

Ultima găselniță

Facultatea în Barcelona e cam dezamăgitoare pentru mine. Elevii de aici sunt pur și simplu slab pregătiți. Totuși, am două cursuri la care mă duc cu plăcere și unde chiar simt că învăț ceva: tehnici moderne de vânzare și marketingul serviciilor.

La ultimul curs de marketingul serviciilor, profesoara ne-a vorbit despre un concept de magazin foarte interesant pe care eu nu l-am văzut în România (și nici nu cred că o să-l văd prea curând), dar care în Spania are extrem de mult succes.

Trebuie să fac o mică introducere ca să se înțeleaga contextul. În Spania, fiecare lanț de magazine are marca lui. Prin urmare, în funcție de poziționarea lor aleg să-și împingă mărcile proprii la rafturi și să excludă marii producători.

Astfel a luat naștere conceptul ESLOULTIMO (în traducere mai argotică: Ultima găselniță)
Cum funcționează?

Mai mulți producători excluși de pe linii de vânzare s-au aliat și au închiriat spațiu comercial unde își expun cele mai noi produse pentru a testa reacția consumatorilor. Consumatorul plătește 5 euro pe semestru și are dreptul să aleagă din magazin 5 produse în fiecare lună. Nu are voie să ia același produs de două ori.

De ce îmi place?

Pentru că e manieră foarte eficientă de a scăpa de sub supremația marilor magazine. O metodă ieftină de a testa produse și de a studia reacția consumatorilor la produsul pe care tu te pregătești să-l lansezi pe piață. Dacă nu merge aici, unde lumea vine dispusă să încerce, slabe șanse să meargă în magazine.

Încă nu am fost într-un astfel de magazin, dar plănuiesc să mă duc cât mai repede pentru a testa pe viu.

O să vedem așa ceva în România? De ce da? De ce nu?

We have been published!!!!

În urmă cu ceva timp am descoperit site-ul PR Couture și îi spuneam Suzanei cât de mult mi-ar plăcea să scriu ceva pentru ei.

Aparent, unele vise se împlinesc dacă ai alături oameni geniali ca fetele de la BURP. Materialul pe care l-am făcut cu ele pentru PR Couture a fost publicat astăzi (aici) și promit că vor mai urma :)



Aș vrea să le mai mulțumesc încă o dată fetelor pentru amabilitatea de a-mi răspunde la întrebări.

Me so happy!