Gânduri despre sistemul de învățământ spaniol comparat cu cel românesc

Mi-am dorit de mult să scriu articolul acesta, dar nu am vrut să vorbesc în necunoștință de cauză. Este vorba despre diferențele dintre sistemul de învățământ spaniol și cel românesc. Acum că s-a terminat primul semestru, a început al doilea, s-au afișat notele pe primul, am interacționat cu mai mulți colegi de aici, mă simt în măsură să opinez.

Sunt conștienă că învățământul este un subiect delicat, în special în România unde primește critici constante și de cele mai multe ori le și merită. Nu o să mă apuc să spun ce ar trebui făcut pentru că sunt prea multe. Cert este că sistemul spaniol are bubele lui, dar este mult mai bun decât cel românesc. Țin să precizez că fac acestă comparație din prisma unui student Erasmus, care nu s-a dus să se tăvălească pe mese și să își petreacă perioada de mobilitate alcoolizat. Chiar am fost la cursuri și am învățat pentru examene, chiar mai mult decât în România.

Ceea ce m-a impresionat pe mine foarte mult a fost faptul că majoritatea profesorilor activeaza într-o companie. Predatul este o slujbă part-time pentru ei, pe care o fac din plăcere. Chestia asta e benefică din multe puncte de vedere. Într-un domeniu cum e marketingul este extrem de important să fii la curent cu ultimele trenduri, dar și mai important este faptul că le poți oferi studenților o perspectivă realistă, le poți oferi realitatea companiei tale. În România, ne lovim uneori de anumiți monștrii sacri ai predatului, care te obligă să memorezi noțiuni ieșite din uz.

Proiectele de semestru se fac pe parcursul semestrului. În România, am făcut multe proiecte în noapte dinaintea predării. Uneori pentru că știam că nimeni nu le citește, alteori pentru că pur si simplu așa e natura studentului. Nu îl obligi, nu face. În universitatea de aici, profesorii efectiv ne-au urmărit activitatea pe parcursul întregului semestru. Dacă ai ales să fii evaluat continuu, atunci evaluarea într-adevăr se va face la fiecare oră.

Ai posibilitatea să alegi cum vrei sa fii evaluat: continuu sau final. Pe cea continuă am descris-o mai sus, iar cea finală constă în prezentarea la examen. Dacă nu ai chef să vii la școală, teoretic ți se oferă șansa de a lua o notă onorabilă.

Profesorii răspund la mailuri. Chiar în cursul zilei în care îl trimiți.

Evident, există și lucruri care nu mi-au plăcut. Unul dintre ele ar fi cerințele cursurilor. Universitatea aceasta are două tipuri de cursuri: obligatorii (6 credite) și opționale (4.5 credite). E normal ca cele obligatorii să solicite mai mult elevul, dar în final cele pentru care muncești cel mai mult sunt cele opționale.

Universitatea aceasta are reglementată acordarea notelor. Ca student nu ai voie să primești mai mult de 5 ori în timpul facultății nota 10. În România, eram veșnic obișnuită să iau 10 sau 9, dar aici nota 10 este privită ca o vedetă cu care puțini se pozează, iar 9 te etichetează ca un geniu. Mă mândresc și eu cu două note de 9 din 6, dar ținând cont că nu le-am obținut la materiile mele preferate nu mă încălzesc așa de tare. Ideea este că aici notele se muncesc. Punctul din oficiu nu există, iar majoritatea vin la facultate pentru a lua un 5. Poate părea un nivel scăzut, dar credeți-mă că ei uneori muncesc pentru un 5 mai mult decât unii elevi din România pentru un 10.

Dacă am uitat ceva o să le rog pe Mirabela, Larisa, Otilia sau Simona să adauge.



P.S. Îmi pare rău că scriu atât de rar, dar în ultima perioadă sunt destul de ocupată, iar oazele de liniște când am timp să scriu ceva sunt atât de rare.

sursa poză